Numeroase persoane cu care am intrat în contact în ultimii ani au amintit de Templul de la Șinca Veche. Fie că au citit în diverse publicații, fie că au fost personal în pelerinaj la acest lăcaș, aproape toată lumea vorbea de “energii ciudate” sau de “stare deosebită”, acesta fiind unul din locurile magice din România.
Acesta a fost motivul care m-a determinat, într-o zi de septembrie, să vizitez așezământul despre care auzisem și citisem și eu atâtea lucruri.
În localitatea Șinca Veche se poate ajunge ușor cu mașina, localitatea fiind amplasată la câțiva kilometri de localitatea Persani, pe DN 68, între localitățile Brașov și Făgăraș. Templul se află la circa doi kilometri de localitatea Șinca Veche – toți localnicii cunoscând drumul și putând să vă ofere îndrumările necesare.
Am ajuns la o cruce mare și simplă, din beton, care indică începutul drumului pe dealul în care se află acest așezământ.
Câteva minute de mers prin pădure…
și iată-ne ajunși la locașul despre care auzisem vorbindu-se atât!
Senzația era de pace și calm interior – total diferită de starea de stres pe care o aveam în oraș. În plus, se poate observa faptul că în această zonă vegetația este mult mai abundență iar pădurea este foarte deasă. Am tras concluzia că în acest loc se află un puț energetic pozitiv – nu întâmplător aici fiind construit și acest lăcăș.
Am pătruns în prima camera a așezământului – aceasta fiind o încăpere relativ mare, cu boltă, al cărei tavan a fost scobit, astfel încât, la un anumit moment al zilei, razele soarelui să pătrundă și să lumineze podeaua.
Asemănarea cu o biserica, în a cărei clopotniță poți privi fără rețineri, este izbitoare.
A doua încăpăre, de dimensiuni mai mici, adăpostește și altarul acestui lăcăș. Simbolurile Yin-Yang precum și Steaua lui David în 6 colțuri ne conduc cu gândul la ritualuri de magie (albă-neagră) făcute în acesta camera.
Cea de-a treia încăpere oferă suficient de mult spațiu pentru meditații și relaxare.
Am ocolit dealul în care este săpat acest lăcăș și mi s-a părut foarte interesant faptul că, în unele locuri aveam senzația că în subteran mai există una sau mai multe cavități. De altfel aceeași senzație am avut-o și în cele trei camere. Sub Templu este gol!
Sătenii din Șinca Veche spun că în jurul Templului și în Templu au găsit cristale de cuarț și că tot aici, de-a lungul timpului, au avut loc vindecări miraculoase.
Ședința mea de meditație în acest sanctuar al păcii și al liniștii a fost întreruptă brusc de o viziune – apariția în dreapta mea a unui lup alb…
septembrie 2002
Actualizare 2019: Astăzi la Șinca Veche a fost amenajat tot complexul prin grija Bisericii Ortodoxe Române. Locul arată foarte bine, este curat și îngrijit. Este foarte ușor accesibil cu mașina, care poate fi parcată în parcarea de la baza dealului.
Templu este acoperit cu un acoperiș pe structură de lemn și poate fi vizitat în orice anotimp.
De la Templu și până la Mânăstire sunt câteva minute de mers pe jos, prin pădure.